Auzim de multe ori, în jurul nostru, comentarii referitoare la copii precum ”nu poți, dom’le, să-i mai zici nimic și să-i mai faci nimic, că rămâne cu traumă. Pe vremea mea nu exista așa ceva, o încasam de nu mă vedeam și nu mai avem nicio traumă, ia uite la noi cum am crescut și chiar am ajuns bine”.

 

 

Din pacate, sunt foarte, foarte multe persoane în jurul nostru, care văd lucrurile astfel, considerând că sunt ok emoțional și nu au nicio ”traumă”.

Dar ce înseamnă o traumă?

Trauma emoțională sau psihologică este rezultatul unui eveniment foarte stresant care distruge sentimentul de siguranță, ducând la apariția unor stări de neajutorare și idei conform cărora trăim într-o lume foarte periculoasă.

Asociația Psihologilor Americani (APA) definește trauma ca un răspuns emoțional la un eveniment extrem din punct de vedere negativ. În timp ce trauma este o reacție normală la un eveniment înfiorător, efectele pot fi atât de severe încât să interfereze cu abilitatea de a duce o viață normală.

Ne trăim viețile înconjuraţi de oameni minunați, netraumatizați, însă paradoxal trăim într-o societate plină de violență și oameni răniți. Da, e multă violență și răutate în jur, care, cu siguranță, izvoresc din rănile pe care o persoană le are, chiar dacă persoana crede că ”nu am nimic, uite ce bine îmi este”.

Vreau să dau în continuare câteva exemple, avându-l ca sursă de inspirație pe Joshua Shrum:

“Lasă că părinții mei m-au bătut când eram copil și nu mai sunt așa traumatizat!”, zice bărbatul care a fost denunțat de fosta parteneră pentru violență fizică.

“Când eram mic părinții mă lăsau să plâng singur până adormeam, și asta dura cu orele, dar așa am învățat să fiu independent”, spune bărbatul care își petrece nopțile pe rețelele de socializare, neputând dormi.

“Am fost pedepsit aspru când eram mic și sunt ok”, spune bărbatul care de fiecare dată când face o greșeală se face singur în toate felurile, pedepsindu-se.

“Când eram copil m-au atins bine de tot și acum sufăr de o “traumă” care se numește “educație””, spune femeia care nu înțelege de ce toți partenerii pe care îi are ajung să fie agresivi cu ea.

“Copil fiind, când eram mofturos tata mă închidea într-o cameră singură pentru a mă gândi la ce am făcut, iar astăzi apreciez asta!”, spune femeia care suferă de atacuri de panică și nu înțelege de ce e claustrofobică.

“Când, copil fiind, aveam crize de furie în public, părinții mei îmi spuneau că mă vor lăsa singură sau mă vor da unui străin și uite, am ajuns foarte bine”, spune femeia care a cerșit iubire în toate relațiile și a acceptat infidelități repetate pentru a nu fi abandonată.

“Când se uitau părinții mei la mine înghețam, și uite ce bine am ajuns!”, spune femeia care nu poate să mențină contact vizual fără să se simtă intimidată.

“Părinții mei m-au obligat să aleg o carieră în care să fac bani și uite ce bine am ajuns!”, spune bărbatul care așteaptă cu înfrigurare fiecare zi de vineri, disperat că este nevoit să facă zilnic ceea ce nu îi place.

“Când eram mică trebuia să stau la masă până terminam toată mâncarea din farfurie, cu forța chiar, nu cum fac părinții ăia permisivi!”, spune femeia care nu înțelege de ce întotdeauna a avut probleme cu mâncatul compulsiv.

“Mama m-a învățat ce înseamnă respectul cu papucul și bine mi-a făcut”, spune femeia care fumează un pachet de țigări pe zi pentru a-și ține sub control anxietatea.

“Le mulțumesc părinților mei pentru fiecare lovitură și pedeapsă, pentru că altfel cine știe ce s-au fi ales de mine”, spune bărbatul care nu a avut niciodată o relație sănătoasă și al cărui copil îl minte tot timpul, de frică.

Nu vorbim aici despre a-i judeca pe părinții noștri, și ei sunt victime la rândul lor, ci ideea este să înțelegem că nu a fost bine așa și să avem grijă să nu lăsăm o astfel de ”moștenire” copiilor noștri.”

(Exemplele au fost preluate de pe https://psihoterapeut-cluj.ro/despre-traume/)

Mai adaug și eu câteva exemple din jurul meu, fără nume, date, judecăți de valoare. Ceea ce spunem copiilor noștri le va determina comportamentele de mai târziu, iar rezultatele din viața unui om sunt cele mai grăitoare despre ceea ce este cu adevărat, despre ce traumă are. Când spun rezultate, mă refer în primul rând la emoțiile de zi cu zi, modul în care acestea sunt manifestate sau reprimate. Nu mă refer la câte mașini are, câte case sau câți bani, cu toate că și aceste exemple spun multe.

”Le mulțumesc părinților mei că m-au bătut, că la cât ERAM eu de IDIOT nu știu ce se alegea de mine” spune un bărbat care era deseori agresat verbal și fizic când era copil.

Atenție la formularea ”eram idiot”… Este vorba despre verbul A FI și nu de comportament. Cum poate FI un copil IDIOT? Vorbim poate despre unul sau mai multe comportamente negative și da, lui i se spunea ca e BOU, TÂMPIT, IDIOT pentru că făcea trăsnăi.

Persoana despre care vorbesc are peste 40 de ani, este singur, are funcție de conducere și este agresivă verbal de multe ori, atât la job, cât și cu cei din jur.

Nu e nimic greșit să fii singur, adică necăsătorit/ă dacă așa îți dorești și dacă în spatele deciziei nu există nicio frică. Dimpotrivă, e greșit să fii cu cineva ”ca să fii în rândul lumii” sau că vor mama, tata, societatea etc.

Adesea spunem EU SUNT (cumva) sau TU EȘTI (cumva), neștiind sau nereușind să ne separăm FIINȚA de COMPORTAMENT.

Este diferență între A FI PROST și A FACE O MARE PROSTIE/GREȘEALĂ.

Tu ce crezi?



Crezi că este momentul ca al tău copil să devină lider în viața lui?

Misiunea noastră este aceea de a te ajuta pe tine si pe copilul tau să fiti increzatori ca DA, SE POATE. Resursele sunt in interior si este nevoie de explorare pentru gasirea comorii.

NUMAI TU POTI sa-ti conduci viata, sa fii lider in viata ta.

 

Adriana Zamfir