fbpx
Sunt persoane care nu ar cere scuze/iertare nici în ruptul capului pentru că au spus/făcut ceva nepotrivit, care a rănit.
Sunt, de asemenea, multe persoane care cer iertare pentru orice și foarte des, în special femeile.


Cei din prima categorie nu-și asumă responsabilitatea pentru ceea ce spun sau fac și sunt percepuți de ceilalți că nu le pasă de suferințele lor, că nu îi acceptă așa cum sunt. A cere iertare înseamnă să acționezi cu inimă, să ai curaj, să fii înțelept. Acestea sunt valori care stau la baza relațiilor de orice fel: cuplu, parenting, leadership de sine sau organizațional.

 Cei din a doua categorie folosesc "scuze! ", "scuză-mă!", "îmi pare rău!" foarte des în exprimare și în aproape orice situație.
 În acest caz, poate fi vorba despre o stimă de sine scăzută, de senzația că nu ți se cuvine ceva sau de dorința de a evita orice urmă de critică sau dezaprobare, sau de a mulțumi pe cineva.
 Excesul de scuze creează distanță între oameni.
 Prin urmare, e bine să cerem iertare din suflet.
 "Îmi pare rău" sunt cuvinte vindecătoare, un dar pentru persoana pe care am ofensat-o. Ele o pot elibera pe aceasta de mânia, amărăciunea și durerea provocate și recunoașterea sentimentelor celuilalt.
 Scuza este un dar și pentru noi. Este eliberatoare.
 Acum și eu reușesc să cer iertare, asumându-mi partea mea de responsabilitate pentru ce am spus sau am făcut.
 Nu a fost mereu așa, de multe ori orgoliul fiind prea mare ca să o fac. Cei din jurul meu nu o făceau. Nici în familia mea, în copilărie, nu prea s-a practicat cererea de iertare, nici în familia mea întemeiată acum 26 de ani. Am fost de multe ori nedreptățită și rănită și am dezvoltat abilitatea de a da înapoi ceea ce primeam.


 Cu fiica mea a fost diferit. În iubirea față de ea, orgoliul era mai diminuat. I-am cerut iertare pentru o atitudine nepotrivită sau un ton nepotrivit folosit în relația cu ea. Îmi dădeam seama că de fapt nu avea legătură cu ea faptul că eu aveam un anume comportament, ci cu frustrările mele.

 În rest, mai rar. Eram prea rănită, prea nedreptățită să îmi cer iertare, eu de ce să o fac dacă celălalt nu o făcea?
 

Acum lucrurile stau diferit.
 Și fiindcă într-o viață se adună multe deșeuri emoționale, iertarea este un balsam. Un balsam pentru cel care o oferă.
 Poate persoanele care ne-au rănit cu vorba sau cu fapta nu mai sunt în viață. Sau poate că noi nu mai avem o relație cu ele. Sau poate sunt lângă noi și noi am "îngropat" emoțiile supărate. Chiar dacă ”am trecut peste”, rănile sunt active și ne dăm seama de asta dacă intrăm în emoții supărate când ne gândim la acea persoană sau la acea experiență din trecut.


 Un an se sfârșește. Un an plin de provocări și experiențe nemaiîntâlnite pleacă în univers.
 

Un an nou începe.


 Cum vrem să fim? Din ce stare vrem să ne trăim viața? Cum ne raportăm la lururile pe care nu le putem schimba?

 Așadar, ceea ce fac eu zilele acestea este să compun scrisori de iertare, adresate uneor persoane mai apropiate sau mai depărtate, în care dăruiesc iertarea și o cer persoanelor din viața mea care m-au rănit cu vorba sau cu fapta.

Voi începe cu mine. Mă iert. A ne ierta pe noi e mare lucru.


 Tu pe cine vei ierta?


 Cui vrei să ceri iertare, conștientizând că poate ai încălcat granițe personale, ai obligat/influențat pe cineva să facă ce nu voia? Poate ai mințit... Poate nu ai încurajat... Poate ai manipulat... Poate ai avut atitudine nepotrivită... Pot fi multe.


 Oricum ar fi, fie că sunt sau nu lângă noi, că sunt în viață sau nu persoanele respective, scrisorile de iertare către ele ajută. E important să scriem cum ne-am simțit noi la acel moment, ce am spus, ce am gândit.


 Asumă-ți partea ta, oferă și cere iertare, apoi rupe scrisoarea cu blândețe și recunoștință. Îi poți da foc. O faci pentru tine, poate celălalt nici nu are habar de ceea ce simți tu.

 Ia-ți timp să fii cu tine când faci asta, fără telefon mobil lângă, fără copii, fără alte persoane prezente, fără tv sau radio pornite.

 NUMAI TU POȚI să fii iertare, iubire, acceptare.